100% PRO

100% PRO

100% PRO
– Bună dimineața…!
– Bună dimineața!
– …să știți că peste o oră deschidem..
– Am venit să achit pe tot anu… să scap…
– Asta e bine, dar … mai aveți de stat…
– ..achit tot… că pe urmă mă duc să achit și mormintele… că am pus niște bani deoparte…!
– Intrați aici, că e un pic mai cald… să nu așteptați afară că e destul de frig…
Bătrânelul păși în interiorul instituției, dar nu înainte de a-și da șapca jos… o șapcă neagră, destul de ponosită… pe care scria cu litere mari brodate albe… 100% PRO…
…10 minute mai târziu, când a ajuns prima casieră, am mers cu el la casierie …
– Paula, ajută-l te rog pe domnul…!
Cam așa începe fiecare ”sezon” de încasare a impozitelor și taxelor locale.
În 2025, peste tot în țară, taxele și impozitele locale sunt actualizate cu rata inflației din 2023, care a fost de 10,5%.
Cei care își achită însă întreaga datorie până pe 31 martie 2025, au parte de o reducere cu 10 la sută a impozitelor pe proprietate.
Programul obișnuit al casieriilor DITL este:
➡️Luni – joi: 8.30 – 16.00
➡️Vineri: 8.30 – 13.30
Există însă și modalități de plată on-line, 24 ore din 24, care vă scutesc de deplasări sau timp pierdut, astfel:
➡️ Aplicația mobilă: AvansisMobile
➡️ Terminalele de plăți situate în 5 locații din
Municipiul Giurgiu, astfel:
a) Sediul Primăriei (intrarea de la starea civilă),
b) Sediul DITL din șos Alexandriei nr.7,
c) Agenția DITL din str.Tineretului PT64,
d) Casieria DITL din Piața Centrală
e) Evidența Populației din str. 1 Decembrie 1918
“Pentru că în această perioadă foarte multe persoane în vârstă ne trec pragul ca să-și achite impozitele și taxele, iar aceștia sunt destul de matinali, am hotărât ca în fiecare locație a DITL programul de încasare, la casierii, să înceapă cu o oră mai devreme în această perioadă!”_ a precizat directorul DITL Giurgiu, Laurențiu Țintea
Așadar, până la 31 martie 2025, casieriile Direcției de Impozite și Taxe Locale Giurgiu, sunt deschise de la 7.30 dimineața!

Ultima modificare: 08.01.2025 – 11:26 de către Administrator

Anteriorul Tradiţia de Bobotează, respectată şi în acest an la Giurgiu – 06.01.2025 (video)
Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.