Asociațiile Cu Apele Curate şi Mai Mult Verde, împreună cu Primăria Giurgiu vă invităm sâmbătă, 23 noiembrie, la inaugurarea potecii tematice „Istorie și comunitate – Pădurea Comunitară Cama” din orașul Giurgiu, un eveniment organizat în cadrul programului Cu Apele Curate, susținut de Lidl România.
Amplasată de-a lungul canalului Cama, ce leagă orașul de Dunăre, această pădure, întinsă pe 20 de hectare cu peste 250.000 de arbori și arbuști plantați în ultimii trei ani, reprezintă un spațiu educativ pentru elevi și profesori, precum și un loc de recreere pentru locuitorii orașului Giurgiu și pasionații de activități în aer liber, așa cum susțin organizatorii.
Programul zilei include:
Plantare cu voluntari pe malul stâng al Canalului Plantelor, în cadrul căreia participanții vor planta 5.000 de puieți donați în programul „Fă cadou un copac”.
Popas la Cetatea Giurgiu pentru inaugurarea celei de-a doua borne din cadrul proiectului Via Danubiana, un traseu ecoturistic care parcurge sectorul românesc al Dunării și are ca scop principal promovarea ecoturismului în comunitățile dunărene.
Oprire finală la picturile murale #CuApeleCurate, create pentru a sensibiliza și mobiliza comunitatea locală cu privire la protejarea naturii.
Turul va fi ghidat de Alex Gheorghe, arhitectul peisagist al Pădurii Comunitare Cama, care le va povesti participanților despre biodiversitatea zonei, istorie și importanța turismului responsabil.
Completează formularul de înscriere și ne vom bucura împreună de o zi în mijlocul naturii:
Vă așteptăm alături de noi!
Echipa MaiMultVerde
—-
Asociația MaiMultVerde a amenajat patru poteci tematice în cursul acestui an, prin intervenții minim-invazive, cu scopul de a promova zone mai puțin explorate de turiști, aflate în apropierea malurilor Dunării: https://cuapelecurate.ro/poteci-tematice/
Acestea pot deveni instrumente valoroase de educaţie pentru mediu, lecţii în aer liber sau pur şi simplu o modalitate de a transforma o drumeţie obişnuită într-o experienţă interactivă. De la Porțile de Fier până în apropiere de Delta Dunării, traseele tematice îi vor purta pe cei care aleg să le străbată prin locuri pline de povești interesante și uneori inedite, despre specii rare și foarte rare, comori naturale și istorice, legende mai mult sau mai puțin cunoscute.
Potecile tematice fac parte din programul Cu Apele Curate, lansat în 2019 de Asociația MaiMultVerde și Lidl România ca un apel la implicare în combaterea și prevenirea poluării cu plastic a apelor, adresat membrilor comunităților și autorităților publice din localitățile riverane Dunării.
Ultima modificare: 18.11.2024 – 13:44 de către Administrator