O nouă întâlnire pe tema câinilor fără stăpân

O nouă întâlnire pe tema câinilor fără stăpân

Ieri a avut loc, la inițiativa domnului primar, cea de-a doua întâlnire pe tema gestionării câinilor fără stăpân și a derularii unei campanii de conștientizare în rândul populației, cu privire la obligațiile pe care le au posesorii de câini.
Au participat la întâlnire, pentru stabilirea detaliilor campaniei, reprezentanți ai Birourilor pentru Protecția Animalelor și Ordine publică, Direcției Sanitar Veterinare, Direcției Poliției Locale și Giurgiu Servicii Locale și Direcției de Servicii Publice.
Concret, au fost asumate obligațiile fiecărei instituții și a fost pusă la punct campania și controlul mixt ce va avea loc din toamnă. Astfel, în următoarele două luni, cetățenii vor fi informați în legătură cu obligațiile ce le revin dacă dețin câini prin toate instrumentele de promovare, iar la sfârșitul verii, DSVSA și BPA, în cadrul unor controale mixte și a unui plan de acțiune vor aplica amenzi deținătorilor de câini care nu au animalele sterilizate și microcipate.
Important de știut este că în această vară, vor fi organizate mai multe campanii de sterilizări gratuite pentru populație, astfel încât persoanele cu venituri reduse să își poată îndeplini obligațiile legale de sterilizare.
Nu in ultimul rând, tot ieri, la propunerea Clarei Mărculescu au fost discutate o serie de măsuri de stimulare a adopțiilor pe care Primăria să le ia, oferind facilități fiscal cetățenilor, propuneri ce vor fi analizate în perioada imediat următoare.
Conform legii, toți câinii cu stăpân, fără valoare chinologică (fără pedigree), trebuie să fie microcipați și sterilizați, amenzile fiind cuprinse între 5.000 și 10.000 lei pentru nemicrocipare și între 5.000 și 12.000 de lei pentru nesterilizare

Ultima modificare: 22.06.2023 – 11:32 de către Administrator

Anteriorul Încep lucrările pe cel de-al doilea tronson al străzii Gloriei
Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.