Zi importanta astăzi pentru orașul Giurgiu

Zi importanta astăzi pentru orașul Giurgiu

Cu deosebita onoare și recunoștință, comunitatea giurgiuveană a primit astăzi distincția “Crucea de război 1914-1918 cu palmete” și extrasul din citația oficială de la Paris din 1922, în cadrul unei ceremonii speciale găzduite de Primăria Giurgiu, din partea primului consilier al Excelenței Sale, doamna Ambasador a Republicii Franceze la București, Laurence Auer, domnul Philippe Wieber.
Din delegația franceză sosită astăzi la Giurgiu, a făcut parte, pentru al doilea an consecutiv, și Atașatul Apărării, domnul Colonel Daniel Parpaillon, elevi ai Școlii Speciale Militare de la Saint-Cyr și în premieră, cadre militare franceze prezente în România, la tabăra de la Cincu.
Evenimentul de astăzi, organizat de autoritățile locale giurgiuvene, a avut o dublă semnificație, fiind sărbătorită Ziua Istorică a Municipiului Giurgiu, respectiv eliberarea orașului de armata franceză a Dunării condusă de Generalul Henri Mathias Berthelot, în data de 10 noiembrie 1918 și celebrarea, la aproape o lună distanță, a centenarului primirii “Crucii de razboi cu palmete”, distincție oferită orașului nostru la 18 octombrie 1922.
Astfel, delegația Ambasadei Republicii Franceze a fost primită la Primăria Giurgiu de către domnul viceprimar Marian Damian și a participat alături de oficiali ai orașului și județului, consilieri locali, reprezentanți ai instituțiilor de cultură, structurilor MAI și MApN și de conducerea Șantierului Naval Giurgiu, la o ședință festivă.
“Istoria a demonstrat și a sudat legatura puternică dintre cele două popoare, trecutul ne oferă, iată, dovezi în acest sens, prezentul confirmă că în continuare există prietenie, cooperare și colaborare și viitorul ne rezervă, cu siguranță, extinderea relațiilor diplomatice, economice și culturale”, a spus în cadru oficial viceprimarul Marian Damian.
Despre semnificația istorică a zilei, șederea la Giurgiu a Generalului Henri Mathias Berthelot, numit Cetățean de Onoare al Orașului Giurgiu în 1924, a vorbit un alt cetățean de onoare, domnul muzeograf Emil Păunescu, urmat de domnul Philippe Wieber, primul Consilier al Excelenței Sale, doamna Ambasador, Laurence Auer.
“Comemorând astăzi centenarul decernării Crucii de război orașului Giurgiu, comemorăm și admirabilele pagini de istorie care au fost scrise aici pe 10 noiembrie 1918 și în zilele ce au urmat. Comandată de Generalul Berthelot- un mare prieten al României, care se remarcase deja prin sprijinul acordat forțelor române atunci când conducea cu câteva luni mai devreme misiunea militară franceză la Iași- armata franceză a Dunării, nou creată, a reușit să traverse fluviul dinspre sud, deschizând calea spre eliberarea Giurgiului, apoi a Bucureștiului- o săptămână mai târziu- și apoi a întregii țări”, a spus în discursul său dl. Wieber. Acesta a acordat distincția “Crucea de război 1914-1918 cu palmete” și extrasul din citația oficială de la Paris din 1922.
Despre consistența relațiilor de prietenie dintre cele două popoare au vorbit și subprefectul Mirel Brăgaru și președintele Consiliului Județean, Dumitru Beianu, ambii prezenți la ședința festivă urmată de o ceremonie militară și religioasă, în Parcul Alei, la Monumentul Armatei Franceze a Dunării.
Astfel, programul zilei a cuprins depuneri de coroane, un moment de evocare și parada Gărzii de Onoare și a continuat la Școala de Muzică “Victor Karpis”, instituție care găzduiește placa memorială a Crucii de Război primite în 1922. Aici, în sala de spectacole a avut loc un microrecital instrumental susținut de elevii școlii, de la clasa de pian, flaut și oboi și de Taraful “Doina Dunării” al Centrului Cultural Local “Ion Vinea” și a fost vizionată expoziția de artă “Parisul prin ochii elevilor români”.
Primăria Municipiului Giurgiu mulțumește tuturor instituțiilor implicate în acest eveniment ce se dorește anual, cu invitați din partea Ambasadei Republicii Franceze la București.

Ultima modificare: 10.11.2022 – 15:57 de către Administrator

Anteriorul Ședința extraordinară a Consiliului Local Giurgiu 09.11.2022

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.