Lista de priorități pentru anul 2022, în vederea repartizării prin închiriere a locuințelor A.N.L

Lista de priorități pentru anul 2022, în vederea repartizării prin închiriere a locuințelor A.N.L

Prin Hotărârea nr. 291 din 29 septembrie 2022 a Consiliului Local al Municipiului Giurgiu a fost aprobată lista de priorități, pentru repartizarea locuințelor construite pentru tineri, destinate închirierii, realizate de către Agenția Națională pentru Locuințe.

Având în vedere prevederile Legii nr.152/1998, republicată, privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, cu modificările și completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr.962/20001, modificată şi completată prin Hotărârea Guvernului nr. 592/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii 152/1998 republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 15 alin. 4 ,, Contestațiile cu privire la stabilirea accesului la locuințe, precum și la acordarea priorităților în soluționarea cererilor se vor adresa, după caz, primarului, președintelui consiliului județean, primarului general al municipiului București sau autorității administrației publice centrale din domeniul învățământului ori din domeniul sănătății, în termen de 7 zile de la afișarea listelor prevăzute la alin. (3). Soluționarea contestațiilor se va asigura în termen de 15 zile de la primire, în condițiile legii”.

  1. Lista de priorități pentru repartizarea locuințelor A.N.L. pentru anul 2022
  2. Tabel cu dosare A.N.L. respinse
  3. Hotărâre privind aprobarea listei de priorități pentru repartizarea locuințelor A.N.L. pentru anul 2022

Ultima modificare: 05.10.2022 – 14:29 de către Administrator

Anteriorul În aceasta dimineață, pe strada Tineretului, au fost demarate lucrările în vederea turnării primului strat de mixtură asfaltică (video)

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.