Urmare a unei postări de pe contul de socializare ce aparține unui cetățean giurgiuvean cu referire la grădinița nr. 3, Primăria municipiului Giurgiu vine în întâmpinarea acestuia cu următoarele clarificări

Urmare a unei postări de pe contul de socializare ce aparține unui cetățean giurgiuvean cu referire la grădinița nr. 3, Primăria municipiului Giurgiu vine în întâmpinarea acestuia cu următoarele clarificări

Urmare a unei postări de pe contul de socializare ce aparține unui cetățean giurgiuvean cu referire la grădinița nr. 3, Primăria municipiului Giurgiu vine în întâmpinarea acestuia cu următoarele clarificări :

mai multe lucrări ce se află în implementare, fie din fonduri europene, fie din bugete naționale sau locale au fost stopate pentru moment, din cauza faptului că,

prețurile materialelor de construcții au fost majorate în ultimele luni cu aproximativ 50%

constructorii au solicitat statului modificarea contractelor la prețurile actuale, iar în prezent, se așteaptă decizia în acest sens

în condițiile actuale și luând în calcul costurile licitate, care sunt foarte mici in comparație cu prețurile de pe piață, constructorii se află în imposibilitatea de a mai continua lucrările.

Administrația locală din Giurgiu depune toate eforturile pentru ca această situație sa fie deblocată cât mai repede, pentru ca toate lucrările de investiții să-și urmeze cursul.

De asemenea, adresăm rugămintea către toți giurgiuvenii care au nelămuriri sau doresc informații despre ceea ce se întâmplă în comunitatea noastră,

să solicite în acest sens răspunsuri sau documente, printr-o cerere care trebuie depusă la registratura Primăriei sau transmisă pe e-mail-ul primarie@primariagiurgiu.ro.

Primăria municipiului Giurgiu asigură toți locuitorii de transparență totală, considerând că informațiile reale sunt importante pentru ca oamenii sa cunoască adevărul.

Nu în ultimul rând, considerăm că orice informație apărută “pe surse” sau din simple insinuări contribuie la dezinformarea locuitorilor și implicit aduce prejudicii de imagine instituției în cauză.

Ultima modificare: 25.05.2022 – 00:00 de către Primăria Giurgiu

Anteriorul Urmare a unei defecțiuni la sistemul de electricitate, iluminatul stradal din Parcul Clopotari este momentan, nefuncțional.

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.