Lucrările de reabilitare de la Tabăra Stejarul au fost demarate

Lucrările de reabilitare de la Tabăra Stejarul au fost demarate

Lucrările de reabilitare de la Tabăra Stejarul au fost demarate

Începând de ieri, 25 mai, la o zi după semnarea contractului de asociere, conducerea Zonei Libere Giurgiu a și dat startul lucrărilor de investiții de la Tabăra Stejarul.

S-a început cu toaletarea spațiului verde și cu evacuarea apei din piscină, iar în zilele următoare, lucrările vor fi extinse către zona piscinei, aceasta fiind prima care va fi dată în folosință publicului.

Ulterior, după reabilitarea piscinei, care va fi deschisă în acest sezon, se va trece la al doilea obiectiv de investiții, respectiv terenurile de sport.

Etapizat, până anul viitor, lucrările vor fi extinse către terasa exterioară a construcției administrative, restaurant și cele trei cabane.

Ultima modificare: 26.05.2022 – 00:00 de către Primăria Giurgiu

Anteriorul Concurs Consilier Superior – Direcția Tehnică

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.