MUNICIPALITATEA VA DEPUNE SPRE FINANȚARE TREI PROIECTE PENTRU PROMOVAREA TRADIȚIILOR PESCĂREȘTI

MUNICIPALITATEA VA DEPUNE SPRE FINANȚARE TREI PROIECTE PENTRU PROMOVAREA TRADIȚIILOR PESCĂREȘTI

În următoarea perioadă, municipalitatea va depune spre finanțare trei noi proiecte, de data aceasta pe Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime (POPAM).

Iată câteva detalii despre acestea:

– Festivalul “Dunărea la Giurgiu”, cu o valoare estimativă de 1.4 mil. lei. După cum reiese din titlu, proiectul constă în organizarea și gestionarea unui festival de promovare a tradițiilor pescărești aferente zonelor dunărene, festival ce va fi realizat de cel puțin două ori în perioada de implementare a proiectului și apoi menținut în perioada de sustenabilitate a proiectului. Evenimentul va avea componente precum: pescuit, acvacultură, gastronomie (inclusiv concurs de gătit produse pescărești), activități culturale specifice (literatură, pictură), activități sportive (întreceri specifice Dunării). Dacă va fi aprobat, proiectul va primi finanțare nerambursabilă de 100%.

– “Tradiții și obiceiuri pescărești dunărene în teritoriul FLAG Giurgiu”, în valoare de 361.153 lei. Proiectul își propune să promoveze produsele și activitățile pescărești din cadrul teritoriului FLAG prin:
– amplasarea de bannere/pancarte ce indică zonele de pescuit precum și tipul de pește ce poate fi prins
– realizarea de atlase informative unde sunt trecute hărți cu zonele de pescuit și în special datele istorice ale acestora, precum și tradițiile existente și moștenite.
– realizarea unui site interactiv (cu forum) dedicat acestor activități și tradiții
– realizarea de materiale informative și materiale educative pentru copii și tineri despre tradițiile pescuitului
– distribuirea de cărți gastronomice ce contin rețete și informații pescărești.

– “Servicii transport pescari și agrement pe canalul Sf. Gheorghe/Plantelor”, proiect prin care va fi achiziționată o navă cu capacitatea de 28 de locuri pentru transportul pescarilor și/sau al turiștilor. Proiectul are o valoare estimativă de 2,2 mil. lei, iar ca obiectiv general, sprijinirea creșterii economice a zonei, crearea de locuri de muncă, sprijinirea comunității pescărești și diversificarea activităților în cadrul teritoriului FLAG.

Cele trei proiecte au fost introduse pe ordinea de zi a ședinței ordinare de ieri ca puncte suplimentare și aprobate de consilierii locali, iar în perioada ce urmează vor fi depuse la MADR, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime.

Ultima modificare: 20.12.2018 – 00:00 de către Primăria Giurgiu

Anteriorul APARATUL PENTRU DEPISTAREA CONSUMULUI DE DROGURI A FOST ACHIZIȚIONAT DE MUNICIPALITATE ȘI PREDAT POLIȚIEI LOCALE

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.