MODIFICAREA POR 2014-2020, PRINCIPALA TEMĂ DE DISCUȚIE ÎN CADRUL CELEI DE-A ȘAPTEA REUNIUNI A CM POR

MODIFICAREA POR 2014-2020, PRINCIPALA TEMĂ DE DISCUȚIE ÎN CADRUL CELEI DE-A ȘAPTEA REUNIUNI A CM POR

În data de 10 octombrie 2017 a avut loc la București cea de-a șaptea reuniune a Comitetului de Monitorizare a Programului Operational Regional 2014-2020 (CM POR), una din cele mai importante teme de discuție fiind legată de modificarea POR 2014-2020 și implicit modificarea alocărilor financiare la nivel regional.

La eveniment au participat reprezentanți ai Comisiei Europene, ai tuturor instituțiilor naționale implicate în gestionarea POR și ai partenerilor. Primăria Municipiului Giurgiu a fost reprezentată de viceprimarul Cioacă Ionuț.

Una dintre propunerile de modificare a POR 2014-2020, analizate și aprobate de membrii CM POR, vizează introducerea unei noi linii de finanțare – Axa prioritară 13 „Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii”, care urmărește îmbunătățirea calității vieții populației în orașele mici și mijlocii din România, precum și incluziunea socială a populației defavorizate, prin sprijinirea investițiilor în infrastructura de bază, centre sociale, comunitare etc. Noua versiune a Programului Operaţional Regional 2014-2020 va fi transmisă Comisiei Europene pentru aprobare. Mai multe detalii privind această axă se regăsesc pe site-ul ADR Sud-Muntenia, la următorul link: http://www.adrmuntenia.ro/stiri_regio/1504/noi-fonduri-nerambursabile-pentru-orasele-mici-si-mijlocii-din-sud-muntenia-prin.html.

În cadrul reuniunii s-au discutat și alte aspecte referitoare la acest program, cum ar fi: stadiul de implementare POR 2014-2012 pe fiecare axă prioritară (apeluri de proiecte lansate, proiecte/depuse/aprobate, probleme întâmpinate, măsuri de simplificare, plan acțiuni etc.); informare privind aprobarea prin procedura scrisă a criteriilor aferente priorităților de investiții 1.1.B și 3.2 SUERD precum și modificarea criteriilor aprobate priorității de investiții 1.1.A, 1.1.C, 10.; aprobarea criteriilor de eligibilitate și evaluare tehnică și financiară (prioritatea de investiție 10.1 și 3.1).

Ultima modificare: 12.10.2017 – 00:00 de către Primăria Giurgiu

Anteriorul DE LUNI, 16 OCTOMBRIE, POT FI DEPUSE CERERILE PENTRU AJUTOARELE DE ÎNCĂLZIRE

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.