COMEMORAREA EROILOR NEAMULUI

COMEMORAREA EROILOR NEAMULUI

Reprezentanții municipalității au fost prezenți, joi 25 mai, la ceremonialul desfășurat cu ocazia Zilei Eroilor, comemorată în fiecare an în ziua de Înălțare. Astfel, la ora 10:30 primarul Nicolae Barbu s-a deplasat în curtea Bisericii Înălțarea Domnului pentru a asista la pomenirea celor 250 de eroi ale căror oseminte se află în Mausoleul din curtea Bisericii, cei prezenți aprinzând câte o lumânare și lăsând flori în memoria ostașilor.

Fanfara Centrului Cultural “Ion Vinea” a intonat imnul de stat, au fost trase clopotele tuturor lăcaşurilor de cult din municipiu, simultan cu cele din întreaga ţară.

Evenimentul a continuat cu primirea oficialităților giurgiuvene și un ceremonial religios de pomenire oficiat de un sobor de preoți, în frunte cu Preasfințitul Episcop al Giurgiului, Ambrozie. La ceremonialul de depunere a coroanelor au fost prezenți primarul Nicolae Barbu și cei doi viceprimari Ionuț Cioacă și Ion Dragomir, precum și administratorul public al municipiului Giurgiu, Niculae Ghiță.

Ceremonialul a culminat cu defilarea Gărzii Drapelului pe șoseaua București.

Ultima modificare: 25.05.2017 – 00:00 de către Primăria Giurgiu

Anteriorul UTILITĂȚI SMART ȘI LA GIURGIU, PREZENTATE LA CONFERINȚA NAȚIONALĂ DE LA BUCUREȘTI – DEZVOLTAREA SUSTENABILĂ A INFRASTRUCTURII ORAȘELOR – 2017

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.