AMENZILE AU PRIORITATE LA ÎNCASARE!

AMENZILE AU PRIORITATE LA ÎNCASARE!

Codul de procedură fiscală stabilește anumite situații în care contribuabilii nu pot să își achite impozitele locale, chiar dacă își exprimă intenția de a face acest lucru.

Ordinea de stingere a creanțelor fiscale administrate de organul fiscal local a fost stabilită prin noul Cod de procedură fiscală, în vigoare din 2016.

Astfel, impozitele locale (cum ar fi impozitele pe clădiri, terenuri sau mijloace de transport) pot fi achitate în prezent doar după plata amenzilor restante, indiferent de natura lor (inclusiv cele de circulație).

“În cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal local cu suma plătită se sting cu prioritate amenzile contravenționale individualizate în titluri executorii, în ordinea vechimii, chiar dacă debitorul indică un alt tip de obligație fiscală”, reglementează actul normativ la art. 165 alin. (2).

Plata impozitelor locale este condiționată de achitarea amenzilor mai vechi, astfel că, dacă înregistrați amenzi, sunteți obligați să le achitați, înainte de a putea trece la plata impozitului pe clădiri ori autovehicule.

O statistică recentă data publicității de conducerea Direcției de Impozite și Taxe Giurgiu arată că în Municipiul Giurgiu sunt peste 10.200 persoane fizice care au cel puțin o amendă de plată, iar suma totală de recuperat de la aceștia depășește 13.000.000 lei.

”Facilități fiscale pentru cei care își achită dările la bugetul local există și în acest an; Impozitele locale se pot achita în două rate egale, până la 31 martie și 30 septembrie, iar cei care achită impozitul integral, până la primul termen, beneficiază de o reducere de până la 10%, stabilită prin hotărâre a Consiliului Local Giurgiu”, a menționat Laurențiu Țintea, directorul DITL Giurgiu.

Ultima modificare: 23.03.2017 – 00:00 de către Primăria Giurgiu

Anteriorul PRIMĂRIA GIURGIU A DEPUS PRIN P.N.D.L. ȘAPTE PROIECTE PENTRU INFRASTRUCTURĂ

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.