Primarul Nicolae Barbu i-a premiat pe elevii de la Nicolae Cartojan in cadrul proiectului Viata fara Violenta

Primarul Nicolae Barbu i-a premiat pe elevii de la Nicolae Cartojan in cadrul proiectului Viata fara Violenta

Primarul Nicolae Barbu a fost prezent ieri, 18 iunie, la festivitatea de premiere a elevilor, părinților și profesorilor participanți la activitățile proiectului “Viață fără Violență”, ce are drept scop prevenirea și combaterea violenței în școli. Proiectul s-a derulat în 12 licee din București și opt licee din Ilfov, Giurgiu, Prahova și Brașov, cele două unități de învățământ giurgiuvene înscrise în proiect fiind Liceul Teoretic Tudor Vianu și Liceul Teoretic Nicolae Cartojan.
Evenimentul a fost deschis de o formație de suflători din Otopeni. Au fost premiați toți participanții și colaboratorii din Giurgiu, respectiv primarul Nicolae Barbu, inspectorul șef al ISJ Giurgiu, Gigi Oprișan, și inspectorul șef al IPJ Giurgiu, Vasile Tache. Premiul cel mare, răsplătit cu o tabără la mare a revenit Liceului Nicolae Cartojan.
Pentru premierea participanților, dar și pentru tipărirea unui manual de educație juridică pentru elevi, municipalitatea a aprobat, în ședința extraordinară din 15 iunie, alocarea sumei de 19.000 lei. Manualul intitulat “Unde-i lege nu-i tocmeală” cu un tiraj de 2.000 de exemplare explică pe înțelesul elevilor noțiuni cu caracter juridic și aspecte cu privire la drepturile copilului,.

Ultima modificare: 21.09.2022 – 14:06 de către

Anteriorul Competitia de vaslit Descopera Rowmania isi deschide portile pe 28 iunie

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.