ALIMENTE PENTRU MASA DE PASTE SI MENIU SPECIAL PENTRU BENEFICIARII CANTINEI DE AJUTOR SOCIAL

ALIMENTE PENTRU MASA DE PASTE SI MENIU SPECIAL PENTRU BENEFICIARII CANTINEI DE AJUTOR SOCIAL

Pentru cei 161 de giurgiuveni înscrişi la Cantina de Ajutor Social, cu prilejul sfintelor sărbători de Paşte, municipalitatea a decis ca aceştia să primească un meniu special şi un pachet cu alimente, sumele necesare fiind asigurate din bugetul propriu al Primăriei.
Pe lângă masa caldă, ce va consta în friptură de porc cu sos, piure de cartofi şi mâncare de mazăre cu pui, aceştia vor primi şi un pachet cu hrană rece în valoare de aproape 147 lei/persoană. Pe lista alimentelor ce vor fi distribuite suplimentar se află: un pui, 1 kg macrou, un kg de carne tocată şi unul de carne de porc, un kilogram de salam şi unul de parizer, un kilogram de şunca afumată, 10 ouă roşii, o cutie de margarină, un borcan de zacuscă, un cozonac, o ciocolată, un borcan de gem de fructe, două napolitane, două pachete de biscuiţi, o sticlă de suc de 2,5 litri, 4 pâini, un kilogram de brânză telemea şi unul de mandarine.
De asemenea, fiecare din cei 161 de giurgiuveni ce mănâncă zilnic hrană de la Cantina de Ajutor Social vor primi câte 60 de ouă ce vor fi distribuite joi, 9 aprilie 2015. Alimentele vor ajunge la beneficiari, vineri, 10 aprilie 2015, aceştia fiind aşteptaţi la sediul Cantinei, si vor acoperi perioada 10-13 aprilie .

Ultima modificare: 21.09.2022 – 14:06 de către

Anteriorul EXPOZITIE DE ARHITECTURA PENTRU VALORIFICAREA VESTIGIILOR CETATII GIURGIU

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.