MUNICIPALITATEA A ADOPTAT NOI REGLEMENTARI IN CEEA CE PRIVESTE STATIONAREA AUTOVEHICULELOR IN ZONA PIETEI CENTRALE

MUNICIPALITATEA A ADOPTAT NOI REGLEMENTARI IN CEEA CE PRIVESTE STATIONAREA AUTOVEHICULELOR IN ZONA PIETEI CENTRALE

Consiliul Local Giurgiu a aprobat în şedinta ordinară aferentă lunii martie un nou regulament referitor la staţionarea maşinilor în zona adiacentă Pieţei Centrale, pentru o decongestionare a traficului, la orele de vârf, dar şi pentru disciplinarea şoferilor care desfăşoară activităţi în această zonă aglomerată.
Noul regulament stabilește că staționarea mașinilor în parcările adiacente Pieței Centrale este permisă pentru autovehicule de orice fel, cu un tonaj de până la 7,5 tone, în intervalul orar 5.00-21.00, aparţinând persoanelor fizice sau juridice pe perioada sezonului cald, respectiv, 6.00-20.00, pe timp de iarnă.
Staționarea vehiculelor pentru expunerea sau vânzarea produselor din mașină în aceste parcări este interzisă, cu excepția timpilor de încărcare-descărcare. O altă prevedere a noului regulament este interzicerea staționării în platoul interior al Pieței Centrale, amenzile prevăzute pentru nerespectarea acestor noi reguli fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, pentru persoane juridice, iar pentru persoanele fizice, între 100 și 300 de lei. Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de 48 de ore de la data încheierii procesului verbal, jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând menţiunea despre această posibilitate în procesul verbal.
Constatarea şi aplicarea sancţiunilor prevăzute în Hotărârea Consiliului Local vor fi aplicate de către angajaţii Compartimentului Rutier din cadrul Poliţiei Locale Giurgiu. Plata amenzilor se face la Direcţia de Taxe şi Impozite Locale, iar sumele din amezi vor merge către Bugetul Local.
Primarul Nicolae Barbu spune că aceste prevederi nu se aplică locatarilor blocurilor din zona Pieței, aceștia având propriile lor parcări de domiciliu.
Toate autovehiculele găsite în parcări după ora 21.00 (vara) şi ora 20.00 (iarna) vor fi ridicate. În această perioadă municipalitatea caută soluţii pentru amenajarea unui spaţiu corespunzător pentru depozitarea maşinilor ce vor fi ridicate. În ultima şedinţă de Consiliu Local când a fost adoptată această hotărâre, primarul Nicolae Barbu le-a spus consilierilor că trebuie găsită o firmă specializată în ridicarea mașinilor, dat fiind faptul că pe domeniul public au fost identificate peste 100 de vehicule abandonate.

Ultima modificare: 21.09.2022 – 14:06 de către

Anteriorul PRIMAVARA CULTURALA GIURGIUVEANA, EDIŢIA 2015

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.