APARTAMENTELE ANL DE PE SOSEAUA PORTULUI AU FOST REPARTIZATE

APARTAMENTELE ANL DE PE SOSEAUA PORTULUI AU FOST REPARTIZATE

Beneficiarii locuinţelor ANL de pe şoseaua Portului au intrat, joi, 12 martie, în posesia deciziilor de repartiţie şi a cheilor.Evenimentul a avut loc la Ateneul Nicolae Bălănescu, acolo unde primarul municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu, şi viceprimarul Alexandru Vladu au înmânat tinerilor documentele de repartiţie şi cheile.După ce li s-a prezentat regulamentul, tinerii au mers să-şi vadă locuinţele, aceştia fiind însoţiţi de executivul Primăriei şi reprezentanţii Direcţiei Patrimoniu.Cei 120 de titulari trebuie să se prezinte în termen de 5 zile de la primirea deciziilor de repartiţie şi a cheilor la Compartimentul Fond Locativ din cadrul Primăriei Giurgiu pentru perfectarea documentelor. Aceştia trebuie să anexeze la dosarul actual copii de pe actele de identitate, adeverinţe de salariu, iar în cazul familiilor care au copii, cupoanele de alocaţii. Totodată, persoanele care nu realizează niciun venit trebuie să prezinte o declaraţie pe proprie răspundere.Odată cu primirea repartiţiilor şi cheilor, tinerii beneficiari ai locuinţelor ANL vor trebui să-şi încheie în perioada următoare contracte individuale cu furnizorii de utilităţi, în speţă ENEL, WIROM, Apa Service, firmă de internet şi televiziune. Primarul Nicolae Barbu speră ca până în vară sau poate chiar mai devreme tinerii să finalizeze aceste contracte şi practic, să locuiască în casele ce le-au fost repartizate în cadrul Programului Naţional.Totodată, beneficiarilor le-a fost atrasă atenţia că aceste locuinţe le-au fost repartizate de drept şi că ulterior se vor efectua verificări pentru a constata dacă locuiesc sau nu acolo pentru a nu se repeta experienţele anilor anteriori, când mulţi beneficiari au subînchiriat locuinţele ori au locuit în altă parte.

Ultima modificare: 21.09.2022 – 14:06 de către

Anteriorul ORDINE DE INCEPERE PENTRU MAI MULTE LUCRARI DE INVESTITII

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.