Politia Locala a largit aria competentelor in 2014 fata de anul 2013

Politia Locala a largit aria competentelor in 2014 fata de anul 2013

În baza principiilor legalităţii, încrederii, transparenţei, eficienţei şi eficacităţii, Poliţia Locală a obţinut rezultate pozitive în urma activităţilor desfăşurate de Biroul de Intervenţie, pe linie de ordine publică şi circulaţie rutieră, la nivelul municipiului reducându-se fenomenul infracţional.

În urma cooperării cu structurile operaţionale ale Poliţiei Române şi ale Jandarmeriei, prin patrule mixte 2550 de agenţi ai Poliţiei Locale Giurgiu au fost angrenaţi pe tot parcursul anului 2014 în 326 de misiuni. De asemenea poliţiştii locali au participat la acţiuni de menţinere a ordinii şi liniştii publice în sistem integrat cu Poliţia Municipiului Giurgiu şi cadre ale Inspectoratului Judeţean de Jandarmi.

Acţiunile Poliţiei Locale au fost concretizate şi în diferite acţiuni organizate de ISU Vlaşca cât şi în mai multe intervenţii survenite în urma unor situaţii de urgenţă.

Agenţii locali din cadrul Biroului de Ordine Publică au aplicat mai multe sancţiuni contravenţionale în 2014, 276 de sancţiuni faţă de 129 în 2013, semnificând o creştere de 113,95%.
Totodată, Biroul de Intervenţie a cunoscut o creştere a activităţii în anul 2014 aceasta reflectându-se în cele 397 de sancţiuni contravenţionale faţă de 353 în anul 2013.

Aceste creşteri ale sancţiunilor contravenţionale se datorează prezenţei poliţiştilor în stradă, după cum a declarat directorul executiv Lazăr Ciobanu.
Pentru anul 2015, conducerea Poliţiei Locale are în vedere modernizarea şi eficientizarea managementului organizaţional şi operaţional, continuarea implementării acţiunilor cuprinse în planul de dezvoltare al sistemului de control, perfecţionarea comunicării interne şi gestionarea situaţiilor de criză mediatică, dezvoltarea şi optimizarea mecanismelor de cooperare interinstituţională şi nu în ultimul rând prevenirea evenimentelor negative şi a abaterilor disciplinare de la prevederile legale ale regulamentelor proprii.

Ultima modificare: 21.09.2022 – 14:06 de către

Anteriorul ACTIVITATILE COMPARTIMENTULUI DE ASISTENTA MEDICALA COMUNITARA DIN CADRUL DAS GIURGIU

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.