OMAGIAT PENTRU INTREAGA SA ACTIVITATE DIRIJORALA

OMAGIAT PENTRU INTREAGA SA ACTIVITATE DIRIJORALA

Duminică, 22 februarie, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, după oficierea Sfintei Liturghii, a avut loc festivitatea de omagiere a dirijorului giurgiuvean Augustin Daponte pentru cei 60 de ani de activitate.
Evenimentul a debutat cu mesajul de bun venit, adresat celor prezenţi de către Părintele Paroh Marian Ciocănel, apoi Diaconul Lucian Iacob a susţinut o alocuţiune în care a evidenţiat principalele repere ale tradiţiei corale bisericeşti din Biserica Ortodoxă Română şi principalele realizări din cele şase decenii de activitate ale domnului dirijor Augustin Daponte. Totodată, prezent la eveniment, Părintele Lucian Manicatide a susţinut o pledoarie despre personalitatea dirijorului, evidenţiind devotamentul şi înaltul profesionalism de care a dat dovadă în întreaga activitate.
Tot în cadrul festivităţii, Corul ,,Harfa Dunării”, condus de prof. dr. Gheorghe Niţescu, a susţinut un mic concert de muzică corală bisericească.
La final, marele dirijor al oraşului Giurgiu a primit o diplomă de excelenţă pentru merite deosebite pentru activitatea cultural-artistică, din partea Primăriei Municipiului Giurgiu, partener al acestui eveniment, dar și alte premii din partea Catedralei Episcopale și a Primăriei Giurgiu.
Dirijorul Augustin Daponte a mulţumit tuturor celor implicaţi în organizarea acestui eveniment, exprimându-şi totodată recunoştinţa faţă de toţi membrii corurilor pe care le-a condus de-a lungul celor 60 de ani de activitate.

Ultima modificare: 21.09.2022 – 14:06 de către

Anteriorul PREMIAT PENTRU SASE DECENII DE ACTIVITATE DIRIJORALA

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.