Jurnalistii din turism, oaspetii Primariei Giurgiu

Jurnalistii din turism, oaspetii Primariei Giurgiu

În cadrul manifestărilor dedicate Zilei Culturii Naţionale şi comemorarea celor 165 de ani de la naşterea poetului nepereche, Mihai Eminescu, Primăria Giurgiu a fost gazda unui eveniment ce a facut parte din programul de activităţi organizate de Biroul de Tursim “Eastern Danube Convention & Visitors Bureau” în parteneriat cu municipalitatea .
Desfăşurat în sala de consiliu a Primăriei, evenimentul a reunit o serie de jurnalişti, cunoscuţi în presa de specialitate privind promovarea turismului şi culturii în România şi nu numai.
În calitate de invitaţi au participat şi secretarul de stat pentru IMM-uri, George Brezoi, Mihai Ogrinji, preşedintele Asociaţiei Jurnaliştilor de Turism din România şi Aurel Borşan, preşedintele Fundaţiei Amfiteatru.
În faţa invitaţilor, primarul Nicolae Barbu a făcut o scurtă prezentare a municipiului Giurgiu, privind obiectivele turistice şi istorice, dar şi proiectele de viitor pe care municipalitatea le are în vedere şi pentru care speră că va obţine finanţările necesare prin accesarea fondurilor europene.
Cetatea Giurgiu, cele trei insule naturale de care dispune oraşul Giurgiu, Canalul Cama şi Marina Port sunt doar câteva din obiectivele prezentate oaspeţilor din domeniul turismului. Jurnaliştii în turism l-au asigurat pe edilul şef că vor face cunoscut oraşul Giurgiu şi în felul acesta cât mai mulţi turişti să facă un popas în cetatea lui Mircea.
Invitaţii au făcut şi un tur al principalelor obiective turistice din judeţul Giurgiu, cum ar fi Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, Biserica „Buna Vestire”, Mănăstirea „Sfântul Nicolae”, Cetatea lui Mircea cel Bătrân, Podul Bizetz, Portul Giurgiu.
La finalul întâlnirii primarul municipiului Giurgiu le-a înmânat reprezentanţilor AJTR, Fundaţia Amfiteatru, dar şi secretarului de stat George Brezoi obiecte simbolice care să le aducă aminte de oraşul Giurgiu.

Ultima modificare: 21.09.2022 – 14:06 de către

Anteriorul “Cauti un loc de munca? Pune CV-ul tau aici!”

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.