Sambata seara, ora 17:00, se deschid oficial activitatile dedicate sarbatorilor de iarna

Sambata seara, ora 17:00, se deschid oficial activitatile dedicate sarbatorilor de iarna

În acest week-end oraşul nostru va îmbrăca straie de sărbătoare. Zeci de mii de beculeţe care au fost deja montate de către angajaţii Primăriei încă de luna trecută vor fi aprinse sâmbătă, 6 decembrie, chiar de către edilul municipiului, Nicolae Barbu.
Potrivit primarului Nicolae Barbu, ornamentele care împodobesc oraşul sunt aceleaşi de anul trecut, acestea fiind montate pe toate arterele principale din oraş, în parcuri, precum şi pe pietonalele Gării şi Mircea cel Bătrân.
Sâmbătă seara, ora 17:00, într-o atmosferă de basm, atât cei mici cât şi adulţii care-i vor însoţi vor avea parte şi de un spectacol care va deschide oficial activităţile cultural-artistice dedicate sărbătorilor de iarnă.
Organizarea acestui eveniment a fost posibilă cu implicarea Primăriei Municipiului Giurgiu şi a Centrului Cultural “Ion Vinea”. Orchestra de suflători “Valahia” alături de majorete precum şi nou înfiinţata Corala “Harfa Dunării” vor oferi publicului spectator o oră de cântece specifice acestei perioade a anului. Pe scena din Parcul Mihai Viteazul va urca de asemenea şi corul Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Valahul”.
Spre bucuria celor mici, la eveniment îşi va face apariţia ca în fiecare an şi Moş Crăciun, care împreună cu primarul municipiului vor apăsa pe butonul care aprinde beculeţele şi totodată vor da, oficial, startul sărbătorilor de iarnă.

Ultima modificare: 04.12.2014 – 00:00 de către Primăria Giurgiu

Anteriorul Fanii astrali sunt asteptati sambata, la meciul cu Dinamo Bucuresti

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.