In Giurgiu se circula fara probleme, autoritatile au intervenit la timp

In Giurgiu se circula fara probleme, autoritatile au intervenit la timp

Vremea capricioasă de luni, 1 decembrie, cu precipitaţii mixte sub formă de lapoviţă şi ninsoare, a determinat autorităţile locale să intervină cu promptitudine pentru ca traficul să se poată desfăşura în condiţii normale.
Astfel, în noaptea de 1 decembrie, începând cu ora 24.00, două utilaje dotate cu sărăriţă au împrăştiat material antiderapant în locurile sensibile din oraş, cu risc de producere a accidentelor din cauza formării poleiului. Podul Bizetz, Vamă, cu tot cu rambleu şi zidul de sprijin, Casa Cărţii, precum şi toate intersecţiile şi sensurile giratorii din oraş sunt zonele unde cele două utilaje au acţionat.
În dimineaţa zilei de marţi, 2 decembrie, s-a acţionat manual, cu aproximativ 80 de muncitori, care au împrăştiat pe trotuare, la grădiniţe, şcoli şi licee, material antiderapant din sacii special amplasaţi în acest scop.
Potrivit directorului SC Financiar Urban, George Rizea, la această oră nu sunt probleme de circulaţie în municipiul Giurgiu.

Ultima modificare: 02.12.2014 – 00:00 de către Primăria Giurgiu

Anteriorul Mesajul dlui primar Nicolae Barbu cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.