Edilul Nicolae Barbu, prezent la Adunarea Generala a AMR de la Satu Mare

Edilul Nicolae Barbu, prezent la Adunarea Generala a AMR de la Satu Mare

Edilul Nicolae Barbu a fost prezent zilele trecute, alături de primari din întreaga ţară, parteneri şi colaboratori ai AMR, la Adunarea Generală a Asociaţiei Municipiilor din România, eveniment desfăşurat la Satu Mare în perioada 25-26 septembrie.
Reuniunea s-a bucurat de participarea dnei. Evelyne HUYTEBROECK, membru în Comitetul Executiv Regional European al ICLEI – Autorităţi Locale pentru Sustenabilitate, (REXCom), fost ministru al Regiunii Bruxelles, şi dlui. Carsten ROTHBALLER, ofiţer politici pentru schimbări climatice – ICLEI Europe.
Agenda întâlnirii a cuprins dezbateri privind modificarea şi completarea a unor acte normative, dezbateri privind Raportul Comitetului Director al AMR pentru perioada octombrie 2013 – august 2014, dar şi evenimentul final al AMR în cadrul proiectului SEAP PLUS – “Mai mulţi participanţi la realizarea SEAP, o plus valoare pentru întreaga Europă” (http://www.seap-plus.eu/). Proiectul SEAP PLUS, desfăşurat în perioada aprilie 2012 – septembrie 2014 prin Programul Intelligent Energy Europe, a avut drept scop oferirea de asistenţă şi consultanţă municipiilor membre pentru o mai bună planificare a investiţiilor locale în eficienţă energetică, energii regenerabile şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Ultima întâlnire comună de management a partenerilor acestui proiect a avut loc în perioada 18-19 septembrie 2014 la Nicosia, Cipru, AMR fiind reprezentată la eveniment de Primăria Municipiului Giurgiu prin dna. Ianca MECA, Şef Birou Strategii Proiecte Cooperare Interregională.
Tot în cadrul adunării generale de la Satu Mare au fost desemnaţi reprezentanţii AMR în Comitetul Regiunilor (CoR) şi s-a semnat un Memorandum de Cooperare între Primăria Satu Mare şi Sucursala de Furnizare a Energiei Electrice Transilvania Nord, Agenţia Satu Mare.

Ultima modificare: 30.09.2014 – 00:00 de către Primăria Giurgiu

Anteriorul Colecta de carte pentru doua parohii giurgiuvene

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.