Acord de parteneriat între Direcţia de Asistenţă Socială Giurgiu şi Fundaţia „ESTUAR” Bucureşti pentru depunerea unui proiect social

Acord de parteneriat între Direcţia de Asistenţă Socială Giurgiu şi Fundaţia „ESTUAR” Bucureşti pentru depunerea unui proiect social

Astăzi, 2 septembrie 2013, consilierii locali s-au întrunit în şedinţă extraordinară pentru a dezbate şi aproba un proiect de hotărâre privind încheierea acordului de parteneriat între Direcţia de Asistenţă Socială Giurgiu şi Fundaţia „ESTUAR” Bucureşti, pentru depunerea spre finanţare a proiectului „Şi noi vrem să muncim”.

Proiectul este în concordanţă cu Strategia naţională pentru protecţia, integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap în perioada 2006-2013 – „Şanse egale pentru persoanele cu handicap – către o societate fără discriminări”.
Obiectivul general al proiectului constă în facilitarea accesului la informare şi integrarea/reintegrarea persoanelor vulnerabile pe piaţa muncii, în scopul evitării excluziunii sociale, marginalizării şi discriminării. Grupul ţintă al proiectului este format din 760 de persoane, respectiv 460 de persoane cu dizabilităţi ale căror nevoi sunt exprimate de statisticile ANPH, 100 persoane de etnie romă şi 200 femei, cu risc de excludere socială. Durata proiectului va fi de 18 luni, din momentul primirii finanţării.
Parteneri în proiect vor fi şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a Sectorului 6 Bucureşti, Fundaţia „Preţuieşte Viaţa” Bucureşti, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a Sectorului 1 Bucureşti şi Agenţia de Dezvoltare Comunitară „Împreună” Bucureşti.

Dacă proiectul va întruni criteriile de eligibilitate, finanţarea acestuia se va face prin POSDRU Axa Prioritară 6 – „Egalitatea de şanse”, Domeniul Prioritar 6.2 „Îmbunătăţirea accesului şi a participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii”.
Echipa de implementare va cuprinde reprezentanţi ai celor cinci parteneri, aceştia urmând să fie implicaţi în derularea tuturor activităţilor proiectului, la monitorizarea acestuia şi la campaniile de informare.

Consilierii locali prezenţi au aprobat proiectul de hotărâre cu un amendament. Astfel, contribuţia financiară a Direcţiei de Asistenţă Socială va fi de 2836,8 lei, reprezentând 2% din totalul cheltuielilor ce vor fi efectuate pentru integrarea/reintegrarea pe piaţa muncii a persoanelor vulnerabile din municipiu.

Ultima modificare: 03.09.2013 – 00:00 de către Primăria Giurgiu

Anteriorul Începe distribuirea ajutoarelor alimentare de la Uniunea Europeană

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.