Proiectul municipalităţii pentru construirea unei pieţe de gross de peşte a fost selectat în vederea finanţării

Proiectul municipalităţii pentru construirea unei pieţe de gross de peşte a fost selectat în vederea finanţării

Primăria Municipiului Giurgiu a primit zilele trecute o adresă din partea Autorităţii de management pentru Programul Operaţional de Pescuit 2007-2013 prin care este este informată că proiectul depus de municipalitate, „Înfiinţarea unei pieţe de gross pentru peşte în municipiul Giurgiu” a fost selectat în vederea finanţării.
În adresa cu pricina se mai specifică şi faptul că, în perioada următoare, conducerea Primăriei Giurgiu va primi informaţiile necesare şi va fi invitată la sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru a semna contractul de finanţare nerambursabilă.
Proiectul are o valoare de circa 1.600.000 de euro şi are ca obiectiv construirea unei pieţe moderne de gross pentru produsele rezultate din pescuit, acvacultură şi piscicultură, în zona Canalului Plantelor, care să îndeplinească cele mai bune condiţii. Piaţa de gross ar îndeplini toate condiţiile stabilite de Uniunea Europeană, în clădirea respectivă, de peste 1.000 de mp, urmând să existe spaţii de recepţie a mărfii, de prelucrare, depozitare şi de prezentare a acesteia.
Această iniţiativă a municipalităţii a fost salutată de reprezentanţii din acest domeniu care s-au arătat încântaţi de faptul că vor avea o piaţă de desfacere în Giurgiu.

Ultima modificare: 17.07.2013 – 00:00 de către Primăria Giurgiu

Anteriorul Bilantul Politiei Locale in primele doua saptamani ale lunii Iulie

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.