Campanie anticorupţie pe străzile din municipiul Giurgiu

Campanie anticorupţie pe străzile din municipiul Giurgiu

Serviciul Judeţean Anticorupţie Giurgiu, din cadrul DGA şi Primăria Municipiului Giurgiu, au desfăşurat astăzi, 27 mai, o campanie de informare în două zone aglomerate din oraş, cu ocazia împlinirii a opt ani de la înfiinţarea acestei structuri în România.

Astfel, lucrătorii din cadrul Serviciul Judeţean Anticorupţie, împreună cu directorul Poliţiei Locale Giurgiu, Lazăr Ciobanu, însoţit de mai mulţi angajaţi ai acestei direcţii, dar şi viceprimarul Liviu Popazu, au împărţit sute de pliante şi materiale promoţionale giurgiuvenilor întâlniţi în Piaţa Centrală, dar şi pe strada pietonală Gării.

Broşurile “Condamnă şi tu corupţia!”, realizate în parteneriat cu Primăria Municipiului Giurgiu, oferă informaţii despre faptele de corupţie, cum trebuie procedat legal în cazul în care se oferă mită, cum poate fi prevenită corupţia, dar şi despre datele de contact ce pot fi folosite în aceste cazuri.

Despre această acţiune, viceprimarul Liviu Popazu a declarat că este de datoria tuturor cetăţenilor să contribuie la lupta împotriva corupţiei, nu doar a administraţiei şi a structurilor specializate, şi în acest sens orice iniţiativă de acest gen este binevenită.

Ultima modificare: 27.05.2013 – 00:00 de către Primăria Giurgiu

Anteriorul Şcoala de Bussines CEFORA interesată să pătrundă şi pe piaţa din Giurgiu

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.