Ruse poate deveni Capitală Culturală Europeană în 2019 cu sprijinul municipiului Giurgiu

Ruse poate deveni Capitală Culturală Europeană în 2019 cu sprijinul municipiului Giurgiu

Intrată în competiţia pentru Capitala Culturală Europeană a anului 2019, alături de oraşe precum Burgas, Sofia, Plovdiv şi Varna, Primăria Municipiului Ruse a organizat ieri, 25 martie, prima întâlnire a comitetului ce se va ocupa de acest proiect extrem de important. Condusă de viceprimarul Strahil Karapchanski, şedinţa de lucru a reunit reprezentanţi din diverse domenii de activitate din oraşul bulgar, atât din cadrul administraţiei publice, cât şi din partea societăţii civile şi a ONG-urilor din Ruse, dar şi invitaţi de la Giurgiu, din cadrul Primăriei Municipiului Giurgiu.

Municipalitatea giurgiuveană a fost reprezentată aşadar de administratorul public, Emil Gabriel Vucă, dar şi de şeful Serviciului Strategii, Proiecte şi Cooperare Interegională din cadrul Primăriei Giurgiu, Ianca Meca, confirmându-se şi de această dată buna colaborare dintre cele două administraţii, dar şi sprijinul pe care Primăria Giurgiu îl va oferi municipalităţii din Ruse, în această competiţie.

Prezent în prima parte a întâlnirii, primarul oraşului Ruse, Plamen Stoilov a vorbi despre şansele reale pe care Ruse le are să câştige titlul de Capitală Culturală Europeană în 2019, mai ales dacă mizează în candidatura sa pe caracterul transfrontalier al regiunii, alături de oraşul Giurgiu, formând o echipă redutabilă. Plamen Stoilov a adresat mulţumiri primarului Nicolae Barbu pentru disponibilitatea de a se alătura în acest proiect.

Invitat să ia cuvântul, administratorul public al oraşului Giurgiu, Emil Gabriel Vucă, a transmis vecinilor bulgari salutările edilului şef, Nicolae Barbu şi a subliniat faptul că un rol important în acest proiect îl au cetăţenii din ambele oraşe dunărene, motiv pentru care a fost înfiinţat un comitet şi o fundaţie, care să se ocupe de depunerea acestei candidaturi, dar şi de strategia ulterioară de implementare. În plus, acesta i-a asigurat pe bulgari de toată disponibilitatea Primăriei Giurgiu de a se implica în acest proiect, dar şi de capacitatea municipiului nostru de a-i sprijini. “Apreciez că se impune urgent ca Primăriile Giurgiu şi Ruse să devină membre ale Euroregiunii Danubius şi pe baza unui protocol de colaborare să trecem la treabă”, a conchis adminsitratorul public al oraşului Giurgiu, Emil Gabriel Vucă.

Întâlnirea găzduită de Teatrul “Sava Ognianov”, din Ruse, a curpins şi o prezentare a logoului, a spotului de prezentare, a unor colaje de imagini, dar şi interviuri ce fac parte din strategia de promovare a oraşului în această competiţie de obţinere a titlului de Capitală Culturală Europeană în anul 2019. Nu au lipsit discuţiile şi propunerile, urmând ca acestea să se concretizeze în cadrul întâlnirilor viitoare.

Ultima modificare: 26.03.2013 – 00:00 de către Primăria Giurgiu

Anteriorul Primăria Municipiului Giurgiu şi Direcţia Generală Anticorupţie au semnat un protocol de colaborare

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.