Primarul Nicolae Barbu s-a întâlnit astăzi cu reprezentanţii firmei de construcţii de la Colegiul Naţional “Ion Maiorescu”

Primarul Nicolae Barbu s-a întâlnit astăzi cu reprezentanţii firmei de construcţii de la Colegiul Naţional “Ion Maiorescu”

Primăria municipiului Giurgiu este interesată de finalizarea cât mai rapidă a lucrărilor de reabilitare şi modernizare de la Colegiul Naţional “Ion Maiorescu”. În acest sens, executivul a înaintat consilierilor locali în şedinţa de joia trecută un proiect de hotărâre prin care se solicita aprobarea avizului de principiu pentru preluarea şi continuarea lucrărilor de consolidare la clădirea liceului.

Proiectul respectiv a fost aprobat în unanimitate în plenul şedinţei Consiliului Local şi în consecinţă, astăzi, primarul municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu s-a întâlnit cu reprezentanţii firmei de construcţii care se ocupă în prezent de acest proiect. Conducerea municipalităţii doreşte ca în cel mai scurt timp să se stabilească condiţiile contractuale şi să se finalizeze negocierile cu cei care vor executa aceste lucrări, la clădirea principală a Colegiul Naţional “Ion Maiorescu”.

În repetate rânduri, edilul oraşului şi-a exprimat dorinţa de a se implica, şi din această calitate, în proiectul de reabilitare al acestui simbol al învăţământului giurgiuvean şi naţional.

Ultima modificare: 04.02.2013 – 00:00 de către Primăria Giurgiu

Anteriorul Stadiul proiectului „Îmbunătăţirea accesibilităţii Euroregiunii Ruse – Giurgiu cu Coridorul 9 Pan – european de transport”

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.